Ultima prezentare a proiectului nostru, din seria celor 5 sustinute in aceasta luna in liceele tulcene a fost cea de la Colegiul Dobrogean din 26 noiembrie, ora 14.00. Sala de festivitati a colegiului a fost o gazda foarte primitoare pentru voluntarii Eu divers : Cosmin, Oana, Teo si cei mai "batranei": Andrei, Lidia si Ana.
Prezentarea a fost frumusica, a captat interesul, iar sonorizarea salii i-a dat un aer de "talk-show". Elevii s-au implicat, si-au spus parerea despre fotografiile prezentate, au venit si cu idei si informatii noi despre Tulcea. Per ansamblu, a fost ok si interactiv. De fiecare parte s-au aflat lucruri noi si interesante, inedite chiar, despre Tulcea. Multumim d-lui profesor Anastasiu Florin, coordonator educativ al Colegiului Dobrogean pentru sprijinul acordat desfasurarii in bune conditii a manifestarii EU divers !
Cu aceste multumiri, punem - nu punct, ci semnul exclamarii - seriei de prezentari in cele 5 licee. A fost peste asteptarile noastre, am avut parte in absolut toate liceele, nu numai de audiente numeroase, dar si extrem de interesate de prezentarile noastre. Iar lucrul acesta s-a vazut in numarul cererilor de voluntariat primite pe adresa asociatiei. Pe larg, despre candidatii la statutul de voluntar, cum au decurs interviurile si cine sunt finalistii, in « episodul » urmator.
Noi ne bucuram ca am putut oferi tinerilor o alta varianta de a cunoaste, de a afla, alta decat cea formala, scolara, o modalitate si o cale de a se implica in viata comunitatii din care fac parte. Interesul de care s-au bucurat prezentarile noastre ne obliga sa continuam demersul inceput, in acest caz cu proiectul « Redescopera-ti Orasul ! ». Promitem sa revenim cat de curand in liceele voastre cu alte activitati si proiecte. Multumim tuturor celor care au facut posibila desfasurarea prezentarilor asociatiei !
Esti aici:







